DIRECTOR

José María Zavala este jurnalist, scriitor și director de cinema.

Este autorul a peste patruzeci de cărți despre Borboni și despre Războiul civil, a lucrat peste treizeci de ani în redactarea ziarelor El Mundo și Expansion, și la revista Capital. Colaborează cu emisiunea Cuarto Milenio, de Pe Cuatro TV, și la ziarul La Razón.

Dar, în viața lui de soț și tată de familie există un înainte și un după, începând de la convertirea lui prin mijlocirea lui Padre Pio, al cărui fiu spiritual este. De aici și faptul că volumul lui preferat este cel despre Padre Pio.

Miracolele necunoscute a sfântului stigmatelor (carte editată de Libros Libres) cu douăzeci de ediții în Spania până acum și traduceri în engleză, italiană, portugheză, ungară sau slovacă.

Este, de asemenea, autorul cărții Así se vence al demonio (Așa se învinge diavolul) și co-autor, împreună cu soția lui Paloma, a cărții Un juego de Amor (Un joc de Iubire), mărturia acțiunii lui Dumnezeu în sufletele lor prin mijlocirea lui Padre Pio.

Cartea lui, El secreto mejor guardado de Fatima (Secretul cel mai bine păstrat din Fatima – Grupo Planeta), este deja un bestseller de spiritualitate din anul 2017 în Spania, care a venit după marele succes a cărții Maicii Speranței, publicat în Italia de către grupul Mondadori, și, mai recent, cartea Al patrulea vizionar din Fatima.

Este director și scenarist al filmelor Misterul lui Padre Pio, cel mai văzut film în istoria Festivalului Internațional de Cinema Catolic, și Renăscuți, documentarul spaniol cel mai văzut în Spania în 2019. Wojtyla, Investigația s-a lansat online în Movistar Plus, din cauza pandemiei.

Al patrulea film, Răsărit în Calcutta, se va lansa pe 16 aprile în cinematografele din Spania.

Sursă: www.josemariazavala.com